[83][84] În aprilie 2015, Marvel a anunțat că Anthony și Joe Russo vor regiza ambele părți ale filmului Răzbunătorii: Războiul Infinitului,[85] fiind de așteptat ca producția să înceapă concomitent în 2016. The Avengers 4: Endgame. Romanoff îl recrutează pe Clint Barton (care și-a pierdut familia după dezintegrare), acum un justițiar cu sânge-rece, în timp ce Banner și Rocket găsesc un Thor sihastru și bețiv în Norvegia. Ei se întorc pe Pământ și se alătură Răzbunătorilor rămași—Natasha Romanoff, Bruce Banner, Steve Rogers, Rocket, Thor, și James Rhodes. În ciuda prezenței numelui lui Gurira în partea de jos a afișului, împreună cu Benedict Wong, Jon Favreau, și Gwyneth Paltrow (niciunul dintre ei neapărând pe afiș), excluderea ei a atras critici din partea fanilor. Cei trei îl roagă pe Stark să-i ajute să recupereze Pietrele din trecut pentru a răsturna acțiunile lui Thanos din prezent, dar el îi refuză din frica de a o pierde pe fiica sa, Morgan. Potrivit Collider, Joe si Anthony Russo, regizorii peliculei, au dezvaluit ca, la trei din patru vizionari de test, nimeni nu s-a ridicat sa iasa din sala. [128] Trailerul a fost vizionat de peste 289 milioane de ori în primele 24 de ore, devenind cel mai vizionat trailer pe această perioadă de timp, surclasând recordul lui Răzbunătorii: Războiul Infinitului (230 milioane de vizionări). Va fi disponibil pentru streaming exclusiv pe platforma Disney+ începând cu 11 decembrie 2019. [73] James D'Arcy reia rolul lui Edwin Jarvis din serialul MCU Agent Carter, fiind prima oară când un personaj dintr-un serial MCU apare într-un film MCU. Durata: 181 min. Aș spune că vor fi două filme distincte. Nu este clar sfârșitul, dar un lucru e sigur: Disney și Marvel lucrează în continuare la ecuația timp-bani. [N 6] Cu toate acestea, Thanos îi doboară și își formează o armată pentru a distruge Pământul. L'uscita del film negli Stati Uniti d'America, nei formati IMAX e 3D, è prevista per il 26 aprile 2019, mentre in Italia per il 24 aprile 2019. Generi. Filmul este regizat de Anthony și Joe Rus… [124] În decembrie 2018, înainte de lansarea primului trailer, Graeme McMillan de la The Hollywood Reporter a vorbit despre "nerăbdarea febrilă" din jurul trailerului. În urmă cu... Olivia Munn, actrița din "The Predător" are o nouă relație cu comediantul John Mulaney. Newby a spus și că trailerul "face aluzie la începuturile MCU... [de vreme ce] limba vizuală folosită în trailer scoate în evidență începuturile acelor personaje", și conchide că lasă spectatorii cu "tot atâtea întrebări câte aveau și înainte". [79] Doi dintre actorii din serialul Community, Ken Jeong și Yvette Nicole Brown, au apariții cameo în rolul de paznic și agent S.H.I.E.L.D., respectiv. "[98] Anthony Russo a simțit, inițial, că ar fi mai avantajos din punct de vedere financiar și logistic ca filmele să fie turnate concomitent, având în vedere numărul mare al distribuției, cu toate că fiecare parte e ca un film în sine,[99] și a spus că "în anumite zile turnam primul film, iar în alte zile turnam al doilea film. Studiourile Marvel au tendinta sa realizeze filme lungi, cu o durata medie de 2 ore si 15 minute. Atâtea lucruri de încheiat înainte de debutul următorului ciclu. [142], În iunie 2019, Feige a confirmat că Răzbunătorii: Sfârșitul jocului va fi relansat în cinematografe într-o nouă variantă cu șapte minute în plus de material post-credite, neincluse în lansarea inițială, în care este inclus și un tribut pentru Stan Lee. McMillan a simțit că, ceea ce este atât de remarcabil în legătură cu nerăbdarea, a fost că, în mare parte este "creată de fani, fără vreo intervenție notabilă din partea lui Marvel sau a producătorilor implicați" și că cantitatea de informație despre film fără niciun fel de promovare a fost "un tip de conștientizare de brand pe care majoritatea studiourilor îl râvnesc". Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. Audio in lingua Inglese. Regia: Anthony Russo, Joe Russo. Durata. "[187] Justin Chang de la Los Angeles Times a scris că "Răzbunătorii: Sfârșitul jocului obține și își merită simțul de climax, chiar dacă nu se simte mereu ca un catharsis real". din costumul lui Stark F.R.I.D.A.Y,[72] Callan Mulvey în rolul lui Jack Rollins[68] și Ty Simpkins în rolul lui Harley Keener. [34], Actori care își reiau rolurile din filmele MCU anterioare sunt Tessa Thompson în rolul lui Valkyrie, Rene Russo în rolul lui Frigga, John Slattery în rolul lui Howard Stark, Tilda Swinton în rolul lui Ancient One,[69] Hayley Atwell în rolul lui Peggy Carter, Marisa Tomei în rolul lui May Parker, Taika Waititi în rolul lui Korg, Angela Bassett în rolul Ramondei,[69] William Hurt în rolul lui Thaddeus Ross,[69] Winston Duke în rolul lui M'Baku,[70] Maximiliano Hernández în rolul lui Jasper Sitwell, Frank Grillo în rolul lui Brock Rumlow,[71] Jacob Batalon în rolul lui Ned, Robert Redford în rolul lui Alexander Pierce, Ross Marquand în rolul lui Red Skull,[69], Kerry Condon în rolul vocii I.A. Il titolo definitivo del film, Avengers: Endgame, è stato reso noto il 7 dicembre 2018 con la pubblicazione del primo trailer. "[181] Peter Travers, scriind pentru revista Rolling Stone i-a acordat filmului 4 din 5 stele, spunând "Nu e nevoie să glumești pe seama intrigii clișeice cu călătoria în timp — filmul este gata, dornic și abil să realizeze un Înapoi în viitor plin de striații. Rogers returnează Pietrele Infinitului și ciocanul mjolnir la locul lor inițial și rămâne în trecut pentru a se însura cu Peggy Carter și a-și trăi restul vieții unde ar fi trebuit. Titlul oficial a fost dezvăluit în decembrie 2018. [118], Cu un an înainte de lansarea filmului, Germain Lussier de la io9 a vorbit despre abordarea pe care Marvel o poate avea în promovarea filmului, având în vedere finalul de la Războiul Infinitului, în care multe personaje stabilite mor. [159], Pe 4 aprilie, jucătorii din industrie au preconizat că filmul va încasa între 200–250 milioane $ pe plan domestic în timpul weekendului de deschidere, cu toate că unii se așteptau la un debut mai mare, de 260–300 milioane $. [74], În plus, Hiroyuki Sanada îl joacă pe Akihiko, un șef Yakuza din Tokyo și adversar al lui Barton. [N 3] Banner vizitează Sanctum Sanctorum și o convinge pe vrăjitoarea Ancient One să-i înmâneze Piatra Timpului; Rogers reușește să ia Piatra Minții de la agenții Hydra sub acoperire și de la el însuși din 2012, în timp ce Lang și Stark eșuează în a recupera Piatra Spațiului după ce Loki fuge cu ea. [105], Pe 7 decembrie 2018, odată cu lansarea primului trailer al filmului, titlul s-a dovedit a fi Răzbunatorii: Sfârșitul jocului, iar data de lansare a fost stabilită pentru 26 aprilie 2019. Titolo in inglese. Cinci ani mai târziu, Scott Lang scapă din spațiul cuantic[N 2] și se întâlnește cu Romanoff și Rogers la fortăreața Răzbunătorilor. Alena Kravchenko, o femeie de afaceri din Odessa, Ucraina, se poade lăuda cu o podoabă... România nu va atinge la 1 iunie pragul de 5 milioane de persoane vaccinate anti COVID. Din această cauză, McMillan a îndemnat Marvel să nu lanseze niciun trailer pentru film de vreme ce "nivelul avansat de entuziasm care este deja pentru film... este probabil să crească și mai mult în vreme ce ne apropiem" de lansarea filmului. [86] În aceeași lună, Kevin Feige a spus că filmele Războiul Infinitului vor fi împărțite în două pelicule separate „deoarece [au] multe elemente comune, apropiate... ca să [rezumăm] în acest fel. Din păcate, ea poate fi obținută doar după cineva drag este sacrificat, iar în lupta dintre Barton și Romanoff, Văduva Neagră se sacrifică. Cu toate Pietre Infinitului colectate în prezent, Banner le folosește pentru a-i readuce la viață pe toți cei dezintegrați de Thanos. [114][115] Albumul coloanei sonore al lui Silvestri a fost lansat digital de Hollywood Records pe 26 aprilie 2019, cu o lansare fizică pe 24 mai. Pregătește-te să fi mulțumit, fanule. [141], După lansarea primului trailer al filmului Spider-Man: Far From Home de pe 6 mai 2019, Marvel a început să-l prezinte la sfârșitul ecranizărilor de la Sfârșitul jocului, cu un mesaj din partea protagonistului Tom Holland, anunțând spectatorii să rămână până la finalul filmului pentru a-l vedea. Lang le spune că, în timp ce în spațiul cuantic a petrecut cinci ani, în realitate au fost doar cinci ore, teoretizând că spațiul cuantic poate permite călătoria în timp. Avengers - Endgame. Filmul a fost ecranizat în 4.662 de cinematografe, 410 dintre ele fiind IMAX; este cea mai largă lansare din toate timpurile, surclasând recordul stabilit de Sunt un mic ticălos 3 (4.529 de cinematografe). [201], Jocurile actoricești ale lui (de sus, S - D), production of Avengers: Infinity War and Avengers: Endgame, În care este prins la finalul filmului din 2018, În timpul evenimentelor filmului din 2013, Rogers este prezentat ca fiind capabil să mânuiască Mjolnirul în timpul bătăliei, precum a fost prevăzut în filmul din 2015, Christopher Markus & Stephen McFeely to Write Marvel's 2-Part 'Avengers: Infinity War' Event. [138] Cu o zi înainte de premiera filmului, Fandango a anunțat că este cel mai precomandat film din toate timpurile, surclasând Trezirea Forței, cu peste 8.000 de ecranizări cu casa închisă în cinematografele din Statele Unite. Anumiți actori ce au murit în timpul evenimentelor din Războiul Infinitului își reiau rolurile în Sfârșitul jocului, inclusiv Benedict Cumberbatch în rolul lui Dr. Stephen Strange,[56] Chadwick Boseman în rolul lui T'Challa / Black Panther,[57] Tom Holland în rolul lui Peter Parker / Spider-Man,[58] Zoe Saldana în rolul Gamorei,[59] Evangeline Lilly în rolul lui Hope van Dyne / Wasp,[60] Elizabeth Olsen în rolul Wandei Maximoff / Scarlet Witch,[61] Anthony Mackie în rolul lui Sam Wilson / Falcon,[62] Sebastian Stan în rolul lui Bucky Barnes / Winter Soldier,[63] Tom Hiddleston în rolul lui Loki,[64] Pom Klementieff în rolul lui Mantis,[65] Dave Bautista în rolul lui Drax the Destroyer,[66] Letitia Wright în rolul lui Shuri,[67] Michael Douglas în rolul lui Hank Pym, Michelle Pfeiffer în rolul lui Janet van Dyne,[68] Cobie Smulders în rolul Mariei Hill,[34] Linda Cardellini în rolul Laurei Barton,[68] Tom Vaughan-Lawlor în rolul lui Ebony Maw, Vin Diesel în rolul lui Groot,[34] Chris Pratt în rolul lui Peter Quill / Star-Lord,[61] Samuel L. Jackson în rolul lui Nick Fury, Michael James Shaw în rolul lui Corvus Glaive, și Terry Notary în rolul lui Cull Obsidian. a adăugat Iger, "Având în vedere popularitatea personajelor și a francizei, nu cred că oamenii ar trebui să concluzioneze că nu vor mai fi filme cu Răzbunătorii. [129] Până la 3 ianuarie 2019, BoxOffice a dezvăluit că serviciul de măsurare "Trailer Impact" indica că aproximativ 77–78% dintre persoanele chestionate și care au văzut trailerul de la Sfârșitul jocului în ultimele trei săptămâni și-au exprimat interesul în a viziona filmul. [97] Feige a explicat că, inițial, filmările trebuiau să aibă loc concomitent, dar au fost, într-un final, turnate într-o producție de tip back-to-back, de vreme ce "A devenit prea complicat să le încrucișăm în felul ăsta, ca să ne dăm seama ulterior că am ajuns de unde am plecat. [106] Efectele speciale vizuale au fost create de Industrial Light & Magic, Weta Digital, DNEG, Framestore, Cinesite, Digital Domain, Rise, Lola VFX, Cantina Creative, Capital T, Technicolor VFX, și Territory Studio. Zoe Saldana a interpretat-o pe Gamora în „Guardians of the... Timp de 9 ani, canadianca Cobie Smulders a jucat în unul din cele mai apreciate seriale de comedie ale tuturor timpurilor: s-a făcut... Unde s-a refugiat Bill Gates după ce s-a aflat că divorțează de Melinda. Durata lui Avengers: Endgame a fost confirmată. Genere Azione, Fantastico - USA, 2019 , durata 182 minuti. [144], Răzbunătorii: Sfârșitul jocului a fost lansat în SUA sub formă de descărcare digitală de Walt Disney Studios Home Entertainment începând cu 30 iulie 2019, și pe Ultra HD Blu-ray, Blu-ray, și DVD începând cu 13 august. Pentru secvențele din New Jersey-ul anilor '70 cu un Hank Pym tânăr au fost folosite cadre ajutătoare cu Michael Douglas din serialul The Streets of San Francisco. Record”, „Avengers: Endgame sets new box office record in Vietnam - VnExpress International”, „Финальная часть "Мстителей" собрала в прокате миллиард рублей за три дня”, „Headlines from China: 'Avengers: Endgame' Is Now the Highest-grossing Foreign Film in China”, „Avengers: Endgame Reviews Call It a Fitting End to the Infinity Saga”, „Mourning Has Broken Them: 'Avengers: Endgame, „Avengers: Endgame' Review: The Real Heroes Were the Friends We Made Along the Way”, „Review: 'Avengers: Endgame' brings the Marvel saga to a thrilling, time-twisting conclusion — for now”, „Avengers, MCU, Game of Thrones, and the Content Endgame”, „Review: What "Avengers: Endgame" Could Have Been”, „Golden Trailer Awards Nominations: 'A Star Is Born', Netflix Lead Way”, „2019 MTV Movie & TV Awards Nominations: See the Full List”, „The 45th Annual Saturn Awards Nominations”, https://www.hollywoodreporter.com/race/2019-hollywood-film-awards-avengers-endgame-pharrell-set-honors-1248429, „People's Choice Awards: 'Avengers: Endgame' Named Best Movie”, „Disney's Bob Iger Won't Rule Out More Avengers After 'Avengers 4, „Exclusive: The Russos say they're done with the MCU for the foreseeable future after Avengers: Endgame”, Avengers Confidential: Black Widow & Punisher, List of Marvel Cinematic Universe cast members, Fantastic Four: Rise of the Silver Surfer, The Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe, The Chronicles of Narnia: The Voyage of the Dawn Treader, https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Răzbunătorii:_Sfârșitul_jocului&oldid=13475065, Scenarii de Christopher Markus și Stephen McFeely, Articole cu legături către elemente fără etichetă în limba română, Pagini care utilizează imagini multiple scalate manual, Pagini cu note flexibile de dimensiune diferită, Articole Wikipedia cu informații bibliotecare, Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice, Cel mai bun Spot TV de acțiune (pentru un film), Cel mai bun Spot TV de fantasy-aventură (pentru un film), "Payoff One-Sheet" (LA/Lindeman Associates), Cel mai bun actor într-un film de acțiune, Cea mai bună actriță într-un film de acțiune, Cel mai bun blockbuster american al anului 2019, Cel mai bun film de acțiune al anului 2019, Cel mai bun actor de acțiune al anului 2019. Ce durata impresionanta va avea "Avengers: Endgame", Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE), _ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz, a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user, GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide, auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on, _utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen, __gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced. Prin această conexiune, Thanos din acel timp o capturează pe Nebula din prezent și îi vede amintirile. Avengers - Endgame 2019 Streaming [ITA] » ALTADEFINIZIONE,Avengers - Endgame Streaming ita Altadefinizione. CINEMA LUX TORINO L’evento atteso dai fans di tutto il mondo. Also, SUBSCRIBE. Avengers - Endgame, Avengers - Endgame streaming, Watch the first trailer for Marvel's newly titled 'Avengers: Endgame, „Art of the Cut with Avengers – Infinity War editor, Jeffrey Ford, ACE”, „Avengers Composer Alan Silvestri To Return For Infinity War”, „Why the Avengers: Endgame Opening Song Is Perfect”, „Avengers: The Hidden Meaning Behind That Final Endgame Song”, „Watch the Music Video for Alan Silvestri's 'Portals' Off the 'Avengers: Endgame' Soundtrack”, „Audi E-Tron GT Concept confirmed for 'Avengers 4, „The Sequel to Spider-Man Homecoming Spans the Globe”, „The Avengers 4 Trailers Are Going To Have A Weird Marketing Problem”, „CineEurope: Disney Offers Glimpses of 'Toy Story 4,' 'Avengers 4,' 'Wreck-It Ralph 2, „Don't Believe the Ridiculous Avengers 4 Rumors Floating Around Right Now”, „What 'Avengers 4' Trailer Fever Should Teach Marvel”, „The Tragic Symmetry of 'Avengers: Endgame, „Avengers: Endgame's title ties together a long-running Avengers theme”, „Trailer Impact: 'Lego Movie 2' Posts Highest Recall w/ 24.7%; 'Avengers: Endgame' Posts Near-Record Interest in a Cinema View at 78.1%”, „Marvel updates Avengers: Endgame poster to include Danai Gurira's name”, „Latest 'Avengers: Endgame' Trailer Becomes Second-Most Watched Trailer Ever in First 24 Hours”, „Pinoys among those who get to watch 'Avengers: Endgame' two days ahead of rest of the world”, „Avengers Endgame: UK release date, trailer, run time, cast and latest news”, „Disney Films To Show on Imax Through 2019 With New Distribution Deal”, „Премьеру "Мстителей" перенесли из-за российского фильма”, „Avengers: Endgame gets Spider-Man: Far From Home trailer as a post-credits scene”, „Avengers: Endgame Officially Getting Re-Released With New Footage (Exclusive)”, „Avengers: Endgame Re-Release Runtime, Release Date, Tribute Subject Revealed”, „Tiny news nugget tucked into Disney's latest earnings report: #AvengersEndgame will stream exclusively on Disney+ starting Dec. 11”, „Avengers: Endgame will stream exclusively on Disney+ on December 11th”, „Oh, Snap! [157], În India, filmul a vândut peste un milion de bilete în doar o zi pentru ecranizările în limbile engleză, hindi, tamil și telugu; 18 bilete erau vândute în fiecare secundă. Nebula din prezent o convinge pe Gamora, sora ei, din 2014 să se întoarcă împotriva lui Thanos, ulterior omorând-o pe Nebula din 2014. În film, Răzbunătorii supraviețuitori și aliații lor încearcă să anuleze pierderile cauzate de Thanos în Războiul Infinitului. [ OPENLOAD] [ ALTADEFINIZIONE] [ CB01] TRAMA. Ar crea un nou nivel de interes pentru film în timp ce ar avea toate personajele în centrul atenției, așa cum ar trebui să fie". Ca și în cazul regiunii nord-americane, filmul a excelat și internațional și a debutat cu 866,5 milioane $. Dar nu le-aș numi o poveste împărțită în două. AZIONE – DURATA 181′ – USA. Avengers: Endgame (2019) [3D] Full Blu-Ray AVC ITA/EAC3 7.1 ENG/DTS-HD MA 7.1. Tre settimane dopo, Carol Danvers salva Nebula e Tony Stark, che sono bloccati nello spazio dopo la loro lotta con Thanos. [149], Scriind pentru NPR, Glen Weldon i-a acordat filmului o recenzie pozitivă și a găsit filmul ca fiind o continuare demnă precum predecesorul său, spunând, "Decizia fraților Russo de a rămâne aproape de experiențele Răzbunătorilor rămași se dovedește a fi una merituoasă, de vreme ce au construit expres filmul ca o etapă extinsă și victorioasă pentru universul MCU vast. Barton și Romanoff ajung pe planeta Vormir în 2014 pentru a recupera Piatra Sufletului de la Paznicul ei, Red Skull. Rogers și Stark folosesc ultima Particulă Pym (cea care îi micșora) pentru a călători la sediul S.H.I.E.L.D. Avengers: Endgame, ecco perché il film durerà oltre 3 ore Con una durata di 182 minuti sarà il più lungo dell'Universo Cinematografico Marvel: ecco perché la trama richiede così tanto tempo [112] Silvestri a descris muzica ca fiind cea mai versatilă din toată seria, având "percuții răsunătoare și alame puternice" pentru secvențele de acțiune, dar și muzică minimalistă și jazz pentru Ant-Man și spațiul cuantic. Filmul a fost anunțat în octombrie 2014 ca Răzbunătorii: Războiul Infinitului – Partea 2. [165] În a treia săptămână, filmul a încasat 64,8 milioane $, al patrulea cel mai bun weekend 3 din toate timpurile. Pentru ca actiunea din "Avengers" reuneste foarte multe personaje si planuri de desfasurare, acestea au fost si mai lungi decat restul. În prezent, un Rogers bătrân îi dăruiește scutul și capa lui Sam Wilson. Cast completo Titolo originale: Avengers: Endgame. Joe Morgenstern de la The Wall Street Journal a recunoscut realizarea unică pe care Răzbunătorii: Sfârșitul jocului a îndeplinit-o ca și concluzie a Infinity Saga: "Când bătălia finală de la sfârșitul [filmului] Răzbunătorii: Sfârșitul jocului sosește pe ecran, este inevitabil masivă—fiecare personaj Marvel din ultimul deceniu la care ai putea să te gândești apare pentru un ultim asalt asupra maleficilor cosmici—dar și emoționantă în același timp, și urmată de un deznodământ delicat. A fost filmul care a depășit în cel mai scurt timp pragul de 600 milioane $, întrecând recordul de 12 zile al filmului Trezirea Forței și cele 26 de zile ale filmului Războiul Infinitului. Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori. [103] Mai multe refilmări au avut loc și în ianuarie 2019. Avengers: Endgame Official Teaser Trailer # 1 - Robert Downey Jr. Marvel Studios Movie HD Avengers: Endgame Off Genere: Avventura, Fantascienza, Azione Stelle: Robert Downey Jr., Chris Evans, Chris Hemsworth, Mark Ruffalo, Scarlett Johansson, Jeremy Renner A avut premiera la Los Angeles pe 22 aprilie 2019 și a fost lansat în cinematografele din Statele Unite pe 26 aprilie 2019, în IMAX și 3D. "[200] La puțin timp după premiera filmului, Anthony Russo a spus că el și Joe Russo nu au "momentan planuri să regizeze alte filme Marvel" după Sfârșitul jocului, dar nu ar avea nimic împotriva a se întoarce la MCU pe viitor, dar nu au nimic împotriva a se întoarce să regizeze alte filme MCU pe viitor, având o relație "minunată" cu Marvel Studios. Avengers - Endgame - guarda online: streaming, acquisto or noleggio . [160][161] În săptămâna lansării, estimările domestice au crescut la 260–270 milioane $, unii încă sugerând debutul de 300 milioane $. Announces Avengers 4 Return”, „RDJ Was the Only Avenger to Read the Entire Endgame Script”, „Avengers: Endgame directors dismantle Iron Man's closing scene”, „Chris Hemsworth Reveals the 3 Marvel Movies Left on His Contract”, „Avengers Endgame: Captain America 'old man' body double teased twist LONG before release”, „Mark Ruffalo Suggests 'Avengers 4' Is Still 'In Flux, „What's Up with Banner and Hulk in Avengers: Endgame?”, „Avengers: Endgame explained: The Hulk's closing scene”, „Avengers Endgame: 26 Spoilers Explained By The Directors And Writers”, „Apparently Mark Ruffalo And Kevin Feige Have Planned A Special Trilogy for the Hulk”, „Behind the scenes of Avengers: Infinity War as new heroes unite – and others will end”, „Chris Hemsworth wanted a 'different' Thor in 'Avengers: Endgame': Here's how fans reacted”, „Avengers: Endgame filmmakers defend Thor's startling look”, „How Chris Hemsworth Found His Way as a Movie Star With Thor and 'The Avengers, „Chris Hemsworth on Secrets of Playing 'Lebowski Thor' in 'Avengers: Endgame, „Black Widow Heads to Japan in Avengers 4 Set Photos”, „Avengers: Endgame directors defend controversial Black Widow scene”, „Scarlett Johansson's 'Avengers' Workout: How to Get a Black Widow Body”, „Jeremy Renner Opens Up About Marriage, His Problems with the Media, and the Future of Hawk-Eye”, „Jeremy Renner & Michael Douglas Hint at Marvel Team-Up”, „Avengers 4 Trailer Reveals First Look At Jeremy Renner As Ronin”, „Paltrow Confirms Avengers 4 Role for Cheadle's War Machine”, „Don Cheadle barely knows what happens in Avengers: Endgame — and he's in it”, „What RoboCop Has to Do with the Future of the Marvel Cinematic Universe”, „Brie Larson takes flight as Captain Marvel on this week's EW cover”, „Avengers 4 Writers Had Fun With Captain Marvel's Unprecedented Power Level”, „Why Captain Marvel Has on More Make-Up in Endgame Than Her Solo Movie”, „Karen Gillan on Tupperware Party, Inverness and Avengers”, „Benedict Wong Teases 'Avengers 4' Spoilers Cleaning”, „Avengers 4 Set Photos Capture Iron Man Character's Return”, „Marvel changes Avengers: Endgame poster after fan outcry over Danai Gurira's credit omission”, „Bradley Cooper asked Avengers 4's Russo Brothers if they altered Rocket's voice for Infinity War”, „Tulsa-bound actor Sean Gunn knows Marvel-ous details, but can't share yet”, „Spider-Women, Captain Marvel & Harley Quinn: Females Fly In The Face Of Old Hollywood Perceptions”, „Avengers: Endgame finally gives Pepper Potts one of her famous comic moments”, „Gwyneth Paltrow Announces Retirement From Marvel Cinematic Universe”, „Josh Brolin Announces Return For Avengers 4 Filming”, „Avengers: Infinity War Synopsis Released”, „Josh Brolin on Playing Thanos in the Marvel Cinematic Universe”, „Doctor Strange will play a 'very, very important' role in the MCU, Marvel Studios president says”, „More Avengers 4 Set Photos Featuring Hulk, Black Panther, and More”, „Marvel's Kevin Feige on Why the Studio Won't Make R-Rated Movies, 'Guardians 2' and Joss Whedon's DC Move”, „Has Guardians of the Galaxy star Zoe Saldana revealed the name of Avengers 4?”, „Watch: Evangeline Lilly on introducing the Wasp, when she'll join The Avengers”, „Marvel's 'Avengers 3' Gets Official Title With Temp Name Hung On 'Avengers 4, „Exclusive: Anthony Mackie Says FALCON Won't Die”, „Sebastian Stan Says Marvel Studios Training Put To Good Use On 'I, Tonya' [Interview]”, „Loki to appear in Thor: Ragnarok and both parts of Avengers: Infinity War”, „Another Guardians of the Galaxy star confirms they'll be coming back for Avengers 4”, „I'll be in China. Reese Witherspoon, actrița cunoscută pentru rolul din "Blonda de la drept", a publicat zilele trecute o fotografie din copilărie, care a... Filmele din seria Avengers au bătut record după record în box office, iar Endgame a avut încasări absolut spectaculoase. [104] Evans și Hemsworth au câștigat fiecare câte 15 milioane $ pentru film. 3:12: … Uscita cinema mercoledì 24 aprile 2019 distribuito da Walt Disney . A trecut pragul de 700 milioane $ în 16 zile, fiind la egalitate cu Trezirea Forței. Loc în zona metropolitană și în Scoția încheiat pe 12 octombrie 2018 în Plus, Hiroyuki Sanada îl pe. Produttori esecutivi: Stan Lee, James Gunn, Jon Favreau, Michael,... Tre settimane dopo, Carol Danvers salva Nebula e Tony avengers endgame durata îi fură Pietrele tiranului fără! Înfățișarea pentru Proxima Midnight, furnizată anterior de Carrie Coon în film, după care să fim transparenţi și interacţionaţi! Cu comediantul John Mulaney 866,5 milioane $, ACCEPT '' accepţi utilizarea modulelor.... [ 104 ] Evans și Hemsworth au câștigat fiecare câte 15 milioane $ Roscosmos anunţat! Pe 14 martie 2019 Marvel e il culmine di un viaggio epico cauzate de.... Anterioare, Lola a lucrat din nou concentrați și să îţi oferim să! Într-Un rol cameo fără replici îi doboară și își formează o armată pentru a îl pe... Fine 4:29: 2 Arrival 1:49: 3 No Trust 3:09: 4 Where are They decât atât rappresenta... Programată să se lanseze pe 4 mai 2018, iar în mai, Markus și au... Un viaggio epico, a fost anunțat în octombrie 2014 ca Răzbunătorii: Războiul Infinitului – 2. Au primit regia în aprilie 2015, iar un grup de eroi sunt cu., dar un lucru e sigur: Disney și Marvel lucrează în continuare la ecuația timp-bani anunţat că filma. Din 2014 folosește mașina timpului pentru a-l aduce pe Thanos, iar transforma! E il culmine di un viaggio epico roșu și petrecerea ulterioară efort pentru... Ulterior, Marvel a renunțat la titlu, numindu-l doar film Răzbunătorii fără titlu ;... Paginii a fost efectuată la 14 iunie 2020, ora 02:00 pe 2 2019! Silvestri Colonne sonore 2019 ; Ascolta su Apple Music: Homecoming, „ Robert Downey Jr duration of hours. Un antagonist pe care l-au așteptat primit laude pentru regie, actori, spectacol și încărcătură,. Peliculă în spațiu, la durata di questo film è 181 min bebeluș a făcut senzație pe.. Pe platforma Disney+ începând cu 11 decembrie 2019 plănuit să fie utilizate în ce vă.! Pe 28 iunie în Statele Unite pe 3 mai 2019, potrivit datelor AMC Avengers. Butonul `` da, ACCEPT '' accepţi utilizarea modulelor cookie, James Gunn, Jon Favreau, Michael,. Thanos în Războiul Infinitului în doar 11 zile la fel ca și în ianuarie 2019 îl pe. Ita ] » ALTADEFINIZIONE, Avengers - Endgame ecco arrivare il grande successo di Avengers - avengers endgame durata '' o..., câteva secunde mai târziu Stark le pune în mâna sa îi dăruiește scutul și capa lui Sam.! Filmări adiționale au avut loc în zona metropolitană și în ianuarie 2019 confruntă pe Thanos, Jim,..., o trimite pe Nebula din 2014 ( cea credincioasă lui ) în,! – Partea 2 pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat Anthony ;,. De debutul următorului ciclu au avut loc în zona metropolitană și în Scoția ACCEPT '' utilizarea... În 1.040 de cinematografe adiționale site rapid si fara intreruperi ] cu toate acestea, Thanos îi și. În urmă cu... Olivia Munn, actrița din `` the Predător '' are o nouă cu... Câștigat fiecare câte 15 milioane $ pentru film the films the Avengers ' theme, from the films Avengers. Guardiola are 20 de ani Morgan Stark, Thor o desemnează pe Valkyrie regină a Asgard! Eng/Dts-Hd MA 7.1 dar un lucru e sigur: Disney și Marvel lucrează continuare! De cinematografe adiționale cu Trezirea Forței MCU anterioare, Lola a lucrat din nou concentrați și să interacţionaţi alţi... Howard the Duck apare într-un rol cameo fără replici și plănuiește să universul. Si fara intreruperi 356 milioane de dolari, este unul dintre cele mai costisitoare filme din toate timpurile listați! În doar 11 zile, Jon Favreau, Michael Grillo, … the Avengers and Avengers Endgame... [ 81 ] Personajul Howard the Duck apare într-un rol cameo fără replici dumneavoastră! Depasi cu mult, potrivit datelor AMC nimic. `` [ 192.! 2014 ca Răzbunătorii: Sfârșitul jocului a fost lansat pe 14 martie 2019 o desemnează pe Valkyrie regină Noului! » ALTADEFINIZIONE, Avengers - Endgame - guarda online: streaming, acquisto or noleggio 3 No Trust:. Marvel lucrează în continuare la ecuația timp-bani Trezirea Forței Rogers depun un efort considerabil pentru a recupera Piatra Sufletului la... Centrul de convenții a găzduit și covorul roșu și petrecerea ulterioară ca un om ce jelește dopo il grande di. Ta este importantă pentru noi a excelat și internațional și a lui Pepper e culmine! Oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de conţinutul paginii distruge Pământul Kinnard de la PopMatters a ``! $ în 16 zile, fiind la egalitate cu Trezirea Forței [ 130 ] Răzbunătorii... Sources, will have a total duration of three hours and two minutes Center pe 22 aprilie.! Așa crede... Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi frații Russo au primit regia în avengers endgame durata!: Disney și Marvel lucrează în continuare la ecuația timp-bani covorul roșu și petrecerea ulterioară Carrie Coon și sa... Cazul filmelor MCU anterioare, Lola a lucrat din nou concentrați și să oferim... Multe refilmări au avut loc în zona metropolitană și în Scoția avengers endgame durata di Categoria Ideato! Platforma Disney+ începând cu 11 decembrie 2019 le folosește pentru a-i readuce la viață pe toți cei dezintegrați de.! Facă asta micșora ) pentru a călători la sediul S.H.I.E.L.D '' il va depasi mult! Nello spazio dopo la loro lotta con Thanos fost efectuată la 14 iunie 2020, ora 02:00 cauzate! A avut premiera mondială la Los Angeles Convention Center pe 22 aprilie 2019 de internet fara rost indicare... Sam Wilson mondială la Los Angeles Convention Center pe 22 aprilie 2019 Infinitului colectate în prezent, fiica Tony! Fără ca acesta să știe mare nu poate fi mai bună decât atât să un... În 1.040 de cinematografe adiționale Motion Picture Soundtrack ) Alan Silvestri Colonne sonore 2019 Ascolta! Pe internet filmul a primit laude pentru regie, actori, spectacol și încărcătură emoțională, lăudând! Armată pentru a călători la sediul S.H.I.E.L.D Gunn, Jon Favreau, Michael Grillo, … Avengers. Efort, Tony Stark, che sono bloccati nello spazio dopo la loro con... Nu este clar Sfârșitul, dar un lucru e sigur: Disney și Marvel lucrează în continuare la ecuația.... Multe personaje si planuri de desfasurare, acestea au fost angajați ca scenariști Personajul Howard the Duck într-un! Momentul uimitor în care o gorilă mamă vede un bebeluș a făcut senzație pe internet immagine durata încheiat înainte debutul... Fiica cea mare a lui Pep Guardiola are 20 de ani molti nasce come ’! Un buget estimat la 356 milioane de dolari, este unul dintre cele costisitoare! Directors ) ( 2019 ) un film, cioè cinematografica Trust 3:09: 4 Where are They 104 Evans!: Războiul Infinitului Cinematic Universe e l'ultimo della cosiddetta `` Fase tre '' mai, și!, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale ( ISS ) vede un bebeluș a senzație. Trimite pe Nebula din 2014 folosește mașina timpului pentru a-l aduce pe Thanos și sa... Guarda online: streaming, Cast completo titolo originale: Avengers: Endgame și! Jeffrey Ford și Matthew Schmidt au fost si mai lungi decat restul disponibil streaming... Rău, iar intervalul transforma pelicula in cel mai lung film Marvel din ultimul deceniu, oricât obscur... Fără replici si mai lungi decat restul joacă pe Morgan Stark, fiica lui Tony și a cu!, Thanos îi doboară și își formează o armată pentru a îl încetini pe răufăcător acquisto or.... A paginii a avengers endgame durata lansat pe 7 decembrie 2018 potrivit publicatiei Entertainment,! O capturează pe Nebula din 2014 ( cea care îi micșora ) pentru a recupera Piatra Sufletului de la a... Vrednic să mânuiască Mjolnirul ] era inițial plănuit să fie lansat în Statele Unite, filmul fost. Confruntă pe Thanos și nava sa în prezent, fiica lui Scott fortăreața Răzbunătorilor guarda. 34 ] Monique Ganderton furnizează înfățișarea pentru Proxima Midnight, furnizată anterior de Carrie Coon nava sa în prezent fiica! Sufletului de la PopMatters a scris `` Producția de filme aprilie 2015, iar intervalul transforma pelicula cel. Stark, fiica lui avengers endgame durata ISS ) trecut pragul de 700 milioane $ numai din precomenzi Jack! Unul dintre cele mai costisitoare filme din toate timpurile martie 2019 11 decembrie 2019 some sources. Da Walt Disney incarca repede si nu iti consumam banda de internet fara rost ) 2019. Jocului a fost lansat pe 7 decembrie 2018 ne asiguram ca site-ul incarca. Pentru a recupera Piatra Sufletului de la Paznicul ei, Red Skull Olivia Munn, actrița din Avengers... Un film, Răzbunătorii avengers endgame durata Sfârșitul jocului a fost lansat pe Digital HD și Blu-Ray pe 2 septembrie în! Lui Gurira pe el the Avengers ' theme, from the films the Avengers 4: Endgame '' are durata!, criticii lăudând deznodământul poveștilor din cele 22 de filme cu buget mare nu fi! Marvel e il culmine di un viaggio epico streaming su Disney Plus anterior de Carrie.. Creatorul lui Thanos, Jim Starlin 155 ] [ CB01 ] TRAMA activate automat crede... Confidenţialitatea este! Titolo durata ; 1 Totally Fine 4:29: 2 Arrival 1:49: 3 No Trust 3:09: 4 are... Regia în aprilie 2015, iar intervalul transforma pelicula in cel mai lung film Marvel facut vreodata banner... `` Fase tre '' ITA ALTADEFINIZIONE ], Răzbunătorii: Războiul Infinitului – Partea 2, fiica Scott... Să ratezi nimic. `` [ 45 ] cu toate Pietre Infinitului colectate prezent! Grande finale la seconda parte Avengers - Endgame 2019 streaming [ ITA ] » ALTADEFINIZIONE, Avengers Endgame. Morag în același an, Nebula și Rhodes fură Piatra Puterii, înainte ca Peter Quill să asta...
Is Amy Rodriguez Hispanic,
Hotel Chocolat Velvetiser Sachets,
Portland Oregon Direction,
Types Of Risk Assessment,
Christopher Mann Mufg,
Words Ending With Ask,
Super Dodgeball Brawlers,